Românii nu au fost niciodată mai dornici să-și găsească un loc de muncă. Ce s-a întâmplat pe piața muncii din România în 2023

de: Alexandru Puiu
07 12. 2023

În 2023, tot mai mulți români s-au grăbit să-și găsească un loc de muncă sau, în cel mai bun caz, un job semnificativ mai bine plătit decât cel actual. Pe site-urile de recrutare s-au înregistrat nu mai puțin de 10 milioane de înscrieri. În mod previzibil, interesul major a fost pentru telemuncă, poziții remote.

Față de 2022, vâlva de pe piața muncii a fost semnificativ mai acerbă. Din ianuarie și până acum, cu mai puțin de o lună până la finele anului, s-a înregistrat deja o creștere de 5% față de anul trecut când vine vorba de înscrierile de pe platformele de recrutare. Așa s-a ajuns la 10 milioane de CV-uri trimise sau formulare completate, iar interesul se menține constant. Nici măcar pe timp de vară sau la final de an, interesul nu s-a diminuat, deși în trecut aceasta a fost tendința.

Citește și: Ce se întâmplă cu locurile de muncă în 2024. Țendințele anului viitor, în schimbare, cine are de câștigat, dar de pierdut

Unde se angajează românii sau speră să se angajeze

Domeniile care au atras cele mai multe înscrieri în ultimul an au fost retail retail (3,1 milioane), servicii (1,3 milioane), call – center / BPO (1,3 milioane), IT / telecom (1,1 milioane) și financiar – bancar (1 milion). Lista domeniilor cel mai puțin căutate sunt real estate, industria textilă, educație / training, farma, asigurări și arte / entertainment.

„Spre deosebire de anul trecut, când mai degrabă piața a fost cu ochii pe candidați, anul acesta, candidații au stat cu ochii foarte aproape de piață. Nu doar că au aplicat mai mult cei care aveau deja un cont pe platformă, dar am văzut și o creștere de aproape 10% a numărului de candidați noi. Foarte probabil ca și anul viitor să asistăm la același fenomen, în contextul în care cel mai recent sondaj pe care l-am derulat relevă faptul că 56% dintre respondenți au în plan o schimbare de job în 2024”, spune Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs România.

Cei mai activi în identificarea unei oportunități de angajare sunt candidații între 25 și 35 de ani, cu aproximativ 3,8 milioane de aplicări. Au urmat în clasament tinerii între 18 și 24 de ani cu aproape 3 milioane de aplicări. Nu în ultimul rând, cu 1,9 milioane de aplicări, au venit cei din categoria 36 – 45 de ani. Deși peste 55 de ani s-au înregistrat 1,1 milioane de aplicări, acești români sunt de cele mai multe ori sceptici că își mai găsesc un job și preferă nici măcar să nu mai insiste pe subiect.

Citește și: Care este amenințarea inteligenței artificiale în piața muncii, de fapt. Ce se întâmplă cu salariile oamenilor, cu joburile

Ce s-a schimbat în 2023 pe piața muncii

„Pentru primele trei categorii, vedem nu doar o creștere a numărului de candidați noi și de candidați care s-au reactivat după un 2022 mai liniștit, ci și un număr mai mare de aplicări / candidat. Cei mai mulți vizează joburile entry – level, care cer o experiență de maximum doi ani și, foarte aproape de acestea, se află pozițiile mid-level (2 – 5 ani de experiență). De altfel, în 2023, și oferta de joburi tot de pozițiile entry și mid a fost dominată. Anul acesta a venit, însă, cu relativ puține mișcări din zona de management. Au fost candidații cei mai stabili și mai greu de convins să facă o schimbare de carieră – pentru anunțurile care căutau manageri au fost înregistrate puțin peste 800.000 de aplicări”, explică Drăghici.

Ca o tendință particulară vremurilor în care trăim, mulți români speră la un loc de muncă de la distanță. Nu mai puțin de 14,4% din totalul aplicărilor a fost pentru poziții remote sau telemuncă. Totalul din acest spectru a fost de 1,5 milioane de aplicări, în creștere de la 1,2 milioane în 2022. „Și pentru locurile de muncă din străinătate a fost atins un record, însă, în acest caz vorbim despre cel mai mic număr de aplicări din ultimii ani – aproape 160.000”, a concluzionat Roxana Drăghici.